Și iar a
sosit vara, luna lui cuptor, care este așteptată cu mult drag de către toți
românii care măcar odată au vizitat Cîmpul Românesc or au auzit de el, dar mai
cu seamă se bucură de sosirea Săptămânii Culturale membrii Asociației Românilor
din Hamilton, care au făcut ca această sărbătoare să devină o tradiție.
De zeci de ani la locul petrecerii
sărbătorii, numit Câmpul Românesc în luna iulie se adună români din diferite
colțuri ale lumii, nu numai din Canada pentru a participa la manifestările culturale
ce au loc în timpul săptămânii.
Despre Câmpul Românesc din Hamilton am
scris de mai multe ori, dar nu pot să trec de fiecare dată peste a nu face cunoscut
cititorul cu o scurtă istorie a acestui minunat colțișor de rai sau “…o mică
Românie”, cum a numit-o acad. Nicolae Dabija după vizita sa aici în vara lui
2011…
Membrii Asociației au cumpărat un teren de 25 ha pe care s-a clădit
primul așezământ al viitorului Câmp Românesc în anul 1967, fiind ajutați și de
Guvernul Canadei și de românii din întreaga lume, inclusiv din Africa de sud și
Australia.
Pe teritoriul Câmpului Românesc
sunt amenajate Capela “ Sf.Maria”, un
monument dedicat eroilor neamului nostru, palatul de Cultură “Nae Ionescu”, o
troiță; piscină; teren de fotbal; volei…
Câmpul Românesc î-și deschide
porțile în fiecare an în luna Mai.
Ionela și Sănduța Popovici, Cleopatra
și Vlăduț Cazacu- români basarabeni canadieni.
Peizajul încântător cu salciile
pletoase de pe malul rîului, vegetația bogată și nealterată dau locului un aspect cu totul deosebit, în
care vibrează un puternic sentiment de românizm.
Marele maestro- sculptor român Nică Petre a
realizat aici busturile din marmoră a lui M.Eminescu și Nae
Ionescu, precum și “ Rotonda scriitorilor din Exil” ( busturile
din bronz ale lui Aron Cotruș, Gheorghe Donev, Vasile Posteucă, Mircea Eliade,
Vintilă Horea și Horia Stamati). La instalarea ultimilor trei busturi am participat
si eu, lucru cu care mă mândresc
și astăzi.
Iată ce ne povestește domnul
Dumitru Răchitan, președintele Asociației Românilor din Hamilton: “ Săptămâna Culturală
a Câmpului Românesc a început cu mulți ani în urmă din nevoia de a promova
valorile romanești ale emigrației. Dorința inițiatorilor a fost ca românii de
pretutindeni să poată să se întalnească într-un loc unde se vorbea și se gândea
românește.
Personalități și luptători care au
refuzat să accepte sistemul comunist s-au întâlnit an de an la Câmpul Românesc,
unde de fiecare dată se omagiau valorile naționale și în mod special acele
valori, care erau marginalizate or total șterse din cultura românescă. Acest
eveniment era o mare sărbatoare Românească. Cei mai mulți veneau cu corturile,
cu trailerele or, cei care locuiau mai apoape de Câmp veneau de dimineață și se
întorceau acasă seara tîziu, după ce se terminau comentariile pe marginea
temelor prezentate.
În fiecare zi de dimineață până seara
se formau grupuri și se purtau discuții interesante care completau de cele mai
multe ori conferințele prezentate în fiecare seară. Scriitori, poeți și actori
îsi prezentau lucrările și se făceau cunoscuți în rândul emigranților mai noi
ori mai vechi și deseori aici se făceau lansări de carte.
Prezența editorilor de ziare din
lumea liberă la acest eveniment le dădea prilejul conferențiarilor să se facă
cunoscuți în întreaga emigrație. Pentru fiecare din acei care veneau să
petreacă toată săptamâna la Câmpul Românesc era o vacanță de vis și o baie de
românism. Aici participanții se regăseau în mediul în care iși petrecuseră o
parte din viața traită la baștină, pe meleagul natal.
După 1990, odată cu deschiderea
granițelor , la Săptămâna Culturală au început să participe și personalitați
din România și mai târziu din Basarabia (Republica Moldova).
În prezent Săptămâna Culturală de la
Câmpul Românesc continuă să atragă noi participanți. Acest eveniment îmbină
foarte armonios trecutul, reprezentat de puținii veterani care au mai ramas, și
prezentul format din noii veniți, care cu curiozitate și bucurie participă la
acest eveniment cultural deosebit”.
Deschiderea
Săptămânii Culturale a Românilor anul acesta a început
la 8 iulie la Câmpul Românesc, cu rugaciunea de deschidere cu Pr.dr. Dumitru Ichim si Cuvantul de bun venit
al Presedintelui ACR - Dumitru Rachitan.
În prima zi oaspeții au făcut cunoștință cu Palatul Culturii
și biblioteca, iar seara au fost
prezentate următoarele conferințe: “Argumente pentru o noua directie culturala”
de Profesorul Mircea Platon (Toronto),
scriitor, ziarist ; “Tineretea octogenarului Nichita Stanescu” de Sandu Sindile (Kitchener); “Paralelism
spiritual-Irlanda si o paranteza basarabeana” Iulian Ichim (Kitchener); Lansare
de Carte de Dan Ghitescu (Montreal) , scriitor.
Au mai fost susținute conferințe marți
de către Doamna Muguraș Maria Petrescu
(București), scriitor și ziarist: Verbul "a fi" la români începe cu
poezia; Profesor Constantin Teodorescu
(Kitchener):” Preot profesor Dumitru Stăniloaie și spiritualitatea românească”;
Sebastian Doreanu, (Colorado), scriitor:
“O republică a ideilor – Asociația Culturală Criterion”; Constantin Groza, Kitchener: “Clima spiritului
românesc din afara României”; Raul
Dudnic, realizator emisiune Tv.” Noi Românii” (Canada): Reportaj – Primii
Români în Alberta: Boian, satul care a traversat oceanul.
Ziua de Miercuri a
început cu excursie la cascada Niagara, iar seara am ascultat
conferințele: “Diaspora basarabeană și spiritul național românesc în condițiile
de auto
deportare” ținută de Ala Mîndâcanu (Montreal), președinte al
Asociației Românilor moldoveni din Quebek;
“Aspecte inedite din viața și opera lui
Octavian Goga” de Mircea Stefan Barțan (Cleveland, Ohio), scriitor, poet; “Cine
sunt strămoșii noștri?” de Marius Finca
(Montreal), scriitor; “Martiri în
infernul concentraționar-drama ofițerilor români” de Ion Anton Datcu
(Montreal), scriitor, memorialist.
O excursie foarte interesantă a
început în dimineata de 11 iunie,joi,
excursie la Piata St. Jacobs și la biserica ortodoxă română din Kitchener. După o zi plină de voie bună și
emoții la fel, seara a fost mai mult de amintiri ale conferențiarilor care au
fost și martori ai epocii despre care au vorbit
Dr. Doina Uricariu, Directorul Institutului Cultural Român din New York la “Recital de Poezii și Lansare de Carte”;
Iacob Cazacu –Istrati (Moldova), scriitor, poet: “Mișcarea de
rezistență în Republica Moldova față de regimul sovietic”; Lia Lungu, New
York, artistă : "Ritualurile de trecere la daco-români,
conferință cu exemplificări din cântecul și folclorul românesc"
O seară nespus de interesantă a fost vineri
împreună cu Doctor Cristian Răchitan – NEW YORK: ” Cum relația dintre
manifestarea noastră materială și existența noastră spirituală afectează
calitatea sănătății și calitatea vieții”.
S-a făcut cunoștință publicului
cu lucrarea Prof. Dr. Nicholas Andronesco
(Connecticut): “Cibernetica și fizica în manuscrisele eminesciene”.
Am avut onoarea ca sâmbătă să-i avem oaspeți de onoare pe reprezentanții
Consulatului General al României din Toronto în frunte cu Doamna Tatiana Popa.
Pe parcursul
banchetului de ramas bun de sâmbătă a
fost prezentat un Program Cultural Artistic realizat de cenaclul Nicăpetre de pe lângă revista
Observatorul, coordinator Dl. Dumitru
Puiu-Popescu; invitată special din New
York binecunoscuta cântareață Lia Lungu
și Valeria Stoian (Stuttgart, Germania).
Pe toată perioada desfășurării
Săptămânii Culturale toți participanții
au avut ocazia să admire expoziția de pictură a pictorului Doru Cioată din
Toronto
Iată și în acest mod
facem posibil ca toată Canada să afle adevărul: - Moldova e România! Când mă
întreabă cineva de ce am scris pe mașină numele a două țări, le răspund, că e o
țară cu două nume, cum ar fi numele unei
domnițe Ana -Maria, așa și numele țării mele este unul – Moldova –România.
Șoptesc Moldova și subînțeleg România, o dezmierd România și subînțeleg Moldova.
Acelaș nume și acelaș dor.
Iacob Cazacu-Istrati, corespondent special al
săptămânalului “Literatura și arta”
Basarabia=Romania! Unirea este aproape!
RăspundețiȘtergere