joi, 4 decembrie 2014

Legi electorale

Poate unora le-a scăpat amănuntul că până pe 30 iunie 2015, Comisia Comună pentru Codul Electoral trebuie să finalizeze propunerile legislative privind legile electorale.

În decursul anilor am insistat ca societatea civilă românească să insiste pentru dreptul ei de a fi reprezentată în Parlament asemeni societății civile maghiare (UDMR), deci nediscriminat. Există pe blogul meu propuneri concrete în acest sens, există chiar un proiect legislativ depus de senatoarea (la acea dată) Elena Mitrea.

Din nenorocire, clasa politică, ruptă total de popor (ca să folosesc un termen populist) nu este de loc interesată de limitarea drepturilor ei “monopoliste” de mânuire a legilor, iar societatea civilă este prea manipulată și atrasă în disputele politice fără cap și fără coadă pentru a înțelege cât de importantă ar fi “infiltrarea” sa în forul suprem legislativ al țării. Societatea civilă rămâne, în aceste condiții, o simplă remorcă și un vehicul electoral al unei clase politice perverse.
Așa cum, la atenționarea mea anterioară privind importanța Ministerului Diasporei, dumneavoastră, ca formatori de opinie și lideri ai societății românești ați considerat inoportun să vă implicați, cu excepția lui Dinu Gîndu, nu mă aștept prea mult la vreo reacție pozitivă nici acum, deși sper din tot sufletul să mă înșel.

Dacă acesta va fi cazul și de această dată, cu atât mai mult nu voi putea înțelege cum credeți că veți realiza schimbări în societatea românească? Oare numai vociferările fără contribuții notabile să fie soluțiile pe care le vedeți? Am văzut că de ani de zile UDMR-ul, organizație a societății civile maghiare își impune jocul atât în ceeea ce privește legislația (ca membru al Parlamentului) cât și în actul guvernării (ca membru al guvernului) fără nici cea mai mică opoziție din partea societății civile a majoritîții românești exclusă din cele doua instituții ale statului român: Parlament și Guvern. Oare mai este nevoie să repet truismul că doar cu atitudinea pasivă a vociferărilor și a protestelor, fără o activitate instituțională, eforturile societății civile nu au șanse de reușită?

Oare clasa politică nu înțelege că trebuie să vină în întâmpinarea dorințelor societății cu care să conlucreze instituțional pentru găsirea soluțiilor optime de generare a păcii sociale și de asigurare a coeziunii și unității naționale?

Doamnelor, domnilor, mă adresez dumneavoastră ca parte a societății civile, rugându-vă să renunțați la part pris-ul politic și să vă angajați în restructurarea societății românești, nu prin sprijinirea unei fracțiuni politice împotriva altei fracțiuni politice, ci ca vârf de lance a unei societăți civile românești ignorate de o clasă politică coruptă și angajată doar într-o luptă permanentă pentru menținerea la vârful puterii aducătoare de beneficii.
Iar ca vârf de lance, este nevoie ca presiunile să fie completate de propuneri concrete a căror rezolvare să fie scopul dumneavoastră permanent.

Să nu uităm că privirile basarabenilor sunt ațintite permanent spre evoluția din România dintre granițe, iar această evoluție poate influența și destinul Basarabiei. Iar recentele alegeri de dincolo de Prut ar trebui să constituie un semnal de alarmă îngrijorător pentru forțele românești care-și doresc cu adevărat o țară reunificată. Dar și pentru politicienii europeni.

Ministerul Diasporei, prezența societății civile românești în Parlamentul român ar putea constitui pași înainte și măsuri pozitive pentru restabilirea încrederii populației în administrația României.
 
Mircea POPESCU
S.U.A.
m.popescu@sbcglobal.net

joi, 27 noiembrie 2014

Inițiative reînviate

Pe 10 Mai 1998, la Los Angeles, la ședința de înființare a Consiliului Româno-American, se propunea președintelui Constantinescu și Parlamentului, reprezentarea parlamentară a diasporei.
Au urmat ani în care atât la Câmpul Românesc de la Hamilton – Canada, la Primul Forum al Jurnaliștilor de Pretutindeni (București-Bușteni), sau prin materialul “Societatea Românească Globală“, s-a luptat prin cele doua organizații Consiliul Româno-American și apoi prin Consiliul Mondial Român pentru promovarea acestei inițiative la nivelul instituțiilor statului, a clasei politice și a societății civile, încă nepregătită pentru o asemenea idee care părea de neconceput în acele momente.
Pe rând, s-a încercat conștientizarea administrațiilor Constantinescu, Iliescu, a primilor miniștri, a miniștrilor de externe, a altor factori guvernamentali și parlamentari asupra necesității asigurării unei reale reprezentări a întregii societăți românești.
Oameni ca Nicu Popa, Antonie Popescu, Smaranda Livescu, Rodica Bojariu, Daniela Soroș au participat la diverse întâlniri cu astfel de factori politici.
În cele din urmă, indiferent de cine și-a însușit paternitatea inițiativei, s-a ajuns la o formă de reprezentare parlamentară, deși alterată ca principiu.
Împreuna cu Nicu Popa, am insistat, am dezbătut, iar senatorul Titus Corlățean a fost deschis propunerilor CMR și a introdus în proiectul de lege pentru românii de pretutindeni, criterii pentru accelerarea acordării cetățeniei române pentru basarabeni, dar și înființarea pe lângă Parlamentul României a unui Consiliu Național al Românilor de Pretutindeni. Ca o paranteză, prima ediție a acestuia din urmă ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta, pe 30 Noiembrie.
Din proiectul inițial al CMR, a mai rămas o propunere esențială neimplementată, înființarea unui Minister al Diasporei.
Din diverse motive (bănuiesc politice) a fost preferată jumătatea de măsură a unui ineficient și ultra politizat Departament pentru românii de pretutindeni care, în toate guvernările, a acționat mai ales ca instrument de propagandă politică și electorală.
La ultima mea discuție din 2013 cu ministrul de externe, Titus Corlățean mi-a spus că prefera formula unui minister pentru diasporă separat de Ministerul de Externe, așa cum era propurea CMR din programul “Societatea Românească Globală”.
Totuși, din alte considerente s-a ajuns la formula unui departament în cadrul Ministerului de Externe, condus de un ministru secretar de stat (Cristian David – PNL).
Recentele situații apărute cu ocazia votului pentru prezidențiale, au demonstrat că previziunea CMR privind exacerbarea situațiilor de criză cu care se va confrunta o diasporă în continuă creștere, au fost corecte. Tocmai de aceea devine evidentă urgentarea adoptării inițiativei înființării unui Minister al Diasporei capabil să administreze și să-și asigure rezolvarea problemelor în creștere ale unei diaspore în permanentă expansiune.
Iată că, senatorul Mircea Geoană, foarte familiar cu proiectul CMR “Societatea Românească Globală” încă din perioada când a ocupat funcția de Ambasador în Statele Unite și apoi de Ministru de Externe, lansează astăzi în spațiul public ideea înființării acestui Minister al Diasporei, dar și a unui Consiliu Național care “să lucreze de o manieră transinstituțională și transpartinică “.
În acest fel, după 13-14 ani de la avansarea propunerii de către CMR, există premize ca acest minister să devină realitate.
În proiectul CMR se sublinia ideea ca acest Minister al Diasporei să fie condus de persoane neangajate politic. Aici, apare diferența față de propunerea lui Mircea Geoană care se pare că rămâne prizonierul implicării politicului în gestionarea problemelor românilor de pretutindeni.
Personal, consider că societatea civilă ar trebui să înceapă să se organizeze și să-și caute personalitățile pe care să le propună la conducerea acestui posibil minister.
În opinia mea, există astfel de persoane și personalități în întreg spațiul românesc care activează de mult pentru o integrare a întregii societăți românești. Mă gândesc la Eugen Popescu, Dinu Gîndu, Antonie Popescu, George Simion, Pușa Becker, personalități basarabene sau din comunitățile din jurul granițelor, ca să numesc doar câțiva cu care am colaborat în decursul anilor în probleme de larg interes general.
Sigur, mai sunt activiști și prin diverse organizații din diaspora europeană, dar consider că aceștia au o viziune mai limitată, concentrată doar pe anumite realități regionale.
Aș sugera ca primă formă organizatorică un grup de inițiativă creat în jurul Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni, care, prin Romanian Global News, are și resursele de comunicare necesare.
Acest grup și-ar putea asuma sarcina de a demara discuții în spațiul public pentru selectarea preliminară a unor persoane capabile să facă parte din conducerea acestui minister și ar putea începe discuții exploratorii în toate mediile politice, solicitând acceptare propunerii senatorului Geoană de înființare a Ministerului Diasporei, cu amendamentele definite mai sus.

Mircea POPESCU
S.U.A.
m.popescu@sbcglobal.net

duminică, 16 noiembrie 2014

Impreuna cu veteranii si militarii din perioada razboiului rece

Astăzi, 15.11.2014, am fost invitatul KOVOM (Koude Oorlog Veteranen en Oud-Militairen) adică Veteranii și Vechii Militari din perioada Războiului Rece. Subiectul principal a fost tranziția de la Războiul Rece la Pacea Rece, și istoricul problemelor din zona Ucrainei. De asemenea, au fost conferite medalii. Președintele KOVOM, domnul M.P. van den Broeke, a pomenit despre prezența în sală a persoanei mele, unul dintre revoluționarii marcanți ai Revoluției din 1989 care a avut loc în România și membru al unei organizații a veteranilor din Revoluție (Acțiunea Civică Internațională a Veteranilor Revoluției) precum și a Consiliului Național al Societății Civile și al altor mișcări sociale.
Acțiunea s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată, cu un prânz din bucătăria indiană.
Un succes total.

Viorel Ringhilescu
Presedinte al Asociatiei Romanilor din Olanda









marți, 11 noiembrie 2014

CONCURS INTERNAŢIONAL DE POEZIE

LUMINA PUBLISHING HOUSE, Stamford,  Connecticut, USA
LUMINA POETRY & LITERARY SOCIETY, Stamford,  CT, USA
ŞCOALA ROMANĂ, Stamford, CT, USA
LITERATURA SI ARTA , ziarul Uniunii Scriitorilor din RM
VOCEA UNIRII, Toronto, CANADA, http://voceaunirii.org/

 CONCURS INTERNAŢIONAL DE POEZIE

Concursul International de Poezie  patriotică şi nu numai “Dr. Nicholas Andronesco – Eternitatea” este  dedicat aniversarii a 97 de ani de la Re Unirea Basarabiei cu Patria România. Poeziile acceptate pot aparţine curentelor literare de la romantism la realism şi suprarealism; de la cunoaşterea empirică la cea postepistemologică.
Pot participa  elevi, studenţi, creatori de poezie  de toate vârstele din întreaga lume. Poeziile vor fi personale şi originale. Limbile de preferinţă în care se pot scrie poeziile sunt: română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană. Laureaţii concursului  vor fi premiaţi cu premii băneşti şi Diplome de Excelenţă. Ficare poezie va avea până la 30 de versuri. O antologie cu poeziile reprezentative  va fi editată şi publicată.  Se trimit 4 poezii şi o notă biografică, Curriculum Vitae,  până la 20 martie 2015 la următoarele adrese de email ale membrilor juriului: 

Nicholas Andronesco  -  poet, filosof, fizician, SUA              math.physics2@gmail.com, romanianschool@yahoo.com, scoala.romana@yahoo.com
Nicolae Dabija  - academician, poet, scriitor, editor, Rep.Moldova   n.dabija@gmail.com
Iacob Cazacu -Istrati- istoric, poet, publicist,  Canada                 iacob.cazacu@gmail.com

Vom ţine legătura cu toţi participanţii la acest concurs.

Vă dorim mult succes.

vineri, 7 noiembrie 2014

Mâna lui Băsescu? Cui i-a folosit bulibășeala de la ambasade?!

 Plouă pe internet cu articole împotriva celor vinovați de „disfuncționalitățile” petrecute la secțiile de vot din străinătate. În primele ore, am fost și eu indignat de cele întâmplate și, firește, am dat vina pe autorități, adică pe guvern. Pe Ponta și ai lui. Și m-am întrebat și eu, ca toată lumea: incapacitate managerială sau manevră ticăloasă, ca să-i împiedice pe alegători să voteze toți!

A apărut pe TV și vinovatul principal: Titus Corlățean! Șeful ambasadorilor noștri, ai ambasadorilor care, unii dintre ei, nu au reușit să facă față situației în ziua votului! Nu au reușit sau nu au vrut?!... La ordinul cui nu au vrut?!...

Oricum am da-o, principalii vinovați și suspecți sunt ambasadorii și Biroul Electoral Central!

Mai întâi ambasadorii!... Spui ambasadori, spui ministerul de externe. Spui ministerul de externe, spui guvern! Spui guvern, spui Victor Ponta! Nu?!...

Pe Titus Corlățean se vede de la o poștă că numai șmecheria nu-l dă afară din casă! Nu prea arată a diversionist, a organizator de cacealmale! N-a știut deloc să se apere! Cu chiu, cu vai, a rostit la un moment dat, monosilabic, detaliul care pe mine, unul, m-a luminat și vreau acum să-i luminez și eu pe alții!...

A zis ministrul de externe, ingenuu, ezitant și, din păcate, fără simțul relevanței, al esențialului, că pe ambasadori nu-i numește ministrul de externe sau primul ministru, ci președintele Țării, domnilor! Toți ambasadorii noștri sunt persoane care au fost selecționate, pregătite și numite de președintele Băsescu. Asta am uitat cu toții! Și Corlățean însuși nu și-a dat seama că aici trebuie să bată, să insiste, să accentueze!

Cine ar putea crede că putea Băsescu să scape ocazia de a-și pune măcar la cele mai importante ambasade oamenii săi, copiii săi, colegii săi, tovarășii săi de diversiuni, dedați la matrapazlîcuri, la combinații înșelătoare, la lovituri cu șapte mante?!...

După cum se vede, am uitat că ambasadorii l-au făcut pe Băsescu președinte în 2009?!  Ei au fost asul din mânecă cu care Băsescu a punctat letal pentru bietul Geoană!... Un astfel de ambasador, cel de la Paris, după realegerea lui Băsescu a fost făcut imediat ministru, ca răsplată pentru frauda electorală pe care a gospodărit-o cu atâta iscusință! Deci nu Corlățean, ci câțiva ambasadori ar trebui să-și dea demisia. Care? Asta ar trebui să stabilească cineva mai informat decât subsemnatul!

...Alt vinovat, Biroul Electoral Central. Nu cred că și-a schimbat componența după 2012?!  Este același BEC care l-a ajutat pe Băsescu cât a putut la ultimul referendum! Au alcătuit niște liste de votanți umflate, de parcă România s-ar afla din 1990 până acum într-un progres demografic constant și consistent, de au mărit în felul acesta cifra lui 50% plus 1 din numărul alegătorilor!

Tenacitatea cu care în ziua votului președintele BEC-ului a înfruntat evidența și gravitatea scandalului provocat ne obligă să ne întrebăm cine este președintele BEC-ului? Pot să pariez că i se vor găsi, la un control sumar al antecedentelor, motive serioase ca să stea sluj, sub ascultare oarbă, față de actualul președinte!... Precum judecătorii din Curtea Constituțională și alți judecători, o puzderie de inamovibili plantați de Băsescu! Vor trece ani buni până când va dispărea amprenta malefică a Băsescului din viața noastră politică! Îi va supraviețui chiar!

Îl cunosc bine pe Traian Băsescu sub acest aspect: al abilității de a ocoli legea, de a manipula, de a imagina lovituri pe la spatele adversarului. Aduceți-vă aminte de apelul său, către alegători, să nu se prezinte la vot! Unic în istoria politică a planetei! De atunci îl cred în stare de orice!

Oricum, îi îndemn pe cei ce se vor îndoi de buna mea credință să aplice regula cea mai simplă din criminalistică, dar și din viață: cui folosește? Cui prodest? Cui îi folosește scandalul iscat în toată țara, nu numai în diaspora?!

Oricât de tolomac ar fi Ponta sau consilierii săi  – și nu duce lipsă de astfel de consilieri, nu le putea trece prin cap să facă o asemenea manevră prin care ar fi deturnat cel mult câteva mii de voturi! În procente, sub acel 0,1% obținut de bietul Funar! O nimica toată ar fi avut de câștigat de pe urma haosului creat, de pe urma „hoției”!
Dar de pierdut, ce mult aveau de pierdut și chiar au pierdut! Era imposibil să nu-și dea seama că o asemenea manevră este sinucigașă!...

De când lumea, suspect de crimă este cel care  a avut de tras cele mai mari foloase de pe urma producerii crimei!...

Fiecare dintre cititorii acestor rânduri să tragă concluziile sale! Eu v-am propus numai premizele! Sunt cumva incorecte?!...

***

...Cele de mai sus nu sunt o pledoarie pro Ponta! Am publicat pe site-ul meu zeci de texte anti-Ponta!

Ci sunt expresia neputinței mele de a asista neutru, indiferent, la escrocheriile politice ale unor pezevenghi! Băsescu este unul dintre politicienii, destul de mulți, pe care i-am dezavuat public cu toate argumentele necesare. O mai fac o dată! Am devenit dependent de minciunile lor!...

Am văzut și pe Net cum au reacționat o mulțime de oameni, tineri îndeosebi, cinstiți, onești, în mod vizibil incapabili de a imagina machiaverlîcurile lui Băsescu, individul uns cu toate alifiile care să-l facă cu neputință de a fi apucat, prins de ceafă și dat cu el de pământ! Îl cunosc foarte bine! Este din speța indivizilor – o mai spun o dată!, capabili de orice!

Nu vă lăsați prostiți! Nu-i faceți, prin credulitatea omului cinstit, nu-i faceți jocul atât de parșiv cu care v-a îmbrobodit de atâtea ori! Pentru ce s-a întâmplat la ambasade există un singur vinovat, a cărui minte stă numai la minciuni și diversiuni! E talentul său! Singura competență pe care o are!...

Închei cu o întrebare: de ce, când a candidat pentru Parlament, în 1990, 1992 și 1996, Băsescu nu a candidat niciodată la Constanța? Simplu: pentru că la Constanța îl cunoaște lumea câte parale face!...

Întâmplător, din Constanța sunt și eu!... Și cam știu despre ce vorbesc în cazul de față!


Ion Coja

6 noiembrie 2014


vineri, 24 octombrie 2014

Romania actuala

....va trimit un text care va va mahni, probabil. Din pacate, cam fiecare afirmatie are o baza reala, si  nu prea se intrevede vreo schimbare in bine. Dar mai rau poate fi. Probabil de asta am si ajuns aici, din cauza  tolerantei si rabdarii fara margini a acestui popor....

 Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată până şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stâlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sunt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decât, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adâncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!.
Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră.
Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunavoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îti fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur
pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din câte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai până la jumătate. Hai, maximum până la trei-sferturi, după care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. 
Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvântul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adânci, bărbaţii - aţâţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sunt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rând) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mâinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii
simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pământ, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se transează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo până colo, punându-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. 
La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. 
Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă.
Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Asteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decât "dincolo" la preţuri mai mari decât "dincolo", la salarii mai mici decât "dincolo".
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple
hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cât mai mare şi cât mai repede.


Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Când e de luat, să ia singur, dar când e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămân de izbelişte, devoraţi de oboseală, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sunt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absentă oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine suntem? Cine vrem să fim?
Daca îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gând să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, ma îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decât interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferând inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferând să se lase conduşi. Direct în stâlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cât de cât normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sunt câteva discrete enclave de dreapta judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gândire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se Încăpăţânează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sunt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputând comunica între ele, neputându-se uni şi acţiona în front comun, sunt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrând să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă
 că verticalitatea aici e imposibilitate si povară. Uneori reuşeşte.
Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuând mişcăriretractile către forul interior a propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.

Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizând că, de fapt, alternativa perpetuă în care traieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.
 
Alin Fumurescu
Alin Fumurescu - predă filosofie politica la Indiana University-Bloomington
 

luni, 22 septembrie 2014

SCANDALOS: Congresul românilor de pretutindeni, cu plicul! „Cine îl are mai mare" câştigă!

Până acum s-a tot învârtit polonicul în supa servită de DRRP cum că ar fi consens politic pentru organizarea primului Congres al Românilor de Pretutindeni, după şapte ani de la intrarea în vigoare a legii. Mai curajoşi din fire, poate, „tinerii lupi din PSD", cum au fost numiţi cei din echipa lui Ponta, din care face parte şi Bogdan Stanoevici, au crezut că se poate gestiona fără cusur un aşa eveniment care necesită o marjă de timp de cel puţin un an pentru organizare şi o armată de oameni care să-l pună în mişcare, dar iată că au reuşit să dea supa în clocot publicând, în ultimă instanţă, aşa zisa „metodologie" de alegere a celor 224 de congresmani!

Opozţia a spus că e praf în ochi aruncat diasporei ca să le îndepărteze atenţia de la treburile importante din ţară dar mai ales să îi ajute mai bine să se încaiere. Ceea ce nu au reuşit anii de politizare a relaţiei cu diaspoa română, prin plasarea preferenţială a banilor de proiecte pe criterii politice, va reuşi cu siguranţă să facă acest simulacru de Congres.
Fiind bani publici la mijloc problema se pune cât de reprezentativ va fi şi cu ce va îmbunătăţi el - mai mult decât au făcut-o întâlnirile anuale cu reprezentanţii asociaţiilor şi multiplele deplasări pe care le-au făcut atât cei ce păstoresc direct relaţia cu comunităţile româneşti, respectiv secretarii de stat din 1999 încoace, dar şi reprezentanţi ai Guvernului care în aceşti 15 de ani s-au tot plimbat prin comunităţile din toată lumea, plus politicienii aleşi în Parlament, deputaţi şi senatori, tot din bani publici-, relaţia şi problemele pe care comunităţile româneşti din afara graniţelor le sesizează de ani buni fără o schimbare majoră.
Problemele se cunosc în complexitatea lor, atât de către ministerul de resort, MAE şi DRRP, cât şi de cel al Muncii şi protecţiei sociale, al Ministerului de Interne sau la nivelul Parlamentului, Preşedintele camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea fiind, nu mai departe de începutul acestui an, în mijlocul românilor din Italia pentru a le spune că nu pot beneficia de taxe consulare reduse.
Dacă se ia memoria instituţională atât a MAE, care s-a zbătut din răsputeri să ingereze DRRP, ani de zile şi se văd problemele care au fost expuse atât în vizitele directe ale secretarilor de stat în comunităţi, ale miniştrilor, ale ambasadorilor şi consulilor, ale memoriilor înaintate direct către aceste instituţii, ale rezoluţiilor unor maifestări cum sunt cele de la Izvoru Mureşului sau cele de la Mangalia, cele două sau trei reuniuni anuale organizate de Mihai Gheorghiu şi Stejărel Olaru, actualmente secretar de stat în DRP, se pot vedea foarte clar că aceleaşi probleme zac fără rezolvare de ani de zile....
Şi atunci se pun logic mai multe întrebări dintre care cea mai elocventă ar fi: ce va aduce nou acest Congres într-atât de mult încât să-şi justifice organizarea?
Colegii din presa românească din străinătate şi-au pus mai demult întrebarea despre cum vor fi aleşi membri Congresului Românilor de Pretutindeni. Au avut timp de dezbateri şi la evenimentul organizat de DRP, un fel de Congres mai mic, organiza la Eforie. A se vedea arhiva pe această temă!
În esenţă, se pare că rezolvarea participării reprezentanţilor diasporei româneşti a venit după ce o minte cenuşie, sau mai multe, au stat şi au copt-o: fiecare candidat va veni cu o lista de susţinători în plic, pe care o va depune la consulat, iar o Comisie va desface plicul, va număra semnăturile şi va „ordona candidaturile în funcţie de numărul de susţinători"! EVRICA! Iată congresmanii reprezentativi.
Ce nu ne spune „metodologia" scrisă pe genunchi cu creionul chimic este cum vor fi relevante acele semnături dacă ele pot fi strânse şi de la vecinii din bloc, şi de la colegii de la lucru şi de acasă, din ţară, de la rude şi pretini, şi, mai ales, de ce ne vedem acum în faţa implicării corpului diplomatic în numărarea semnăturilor, când iniţial au declarat că nu vor avea nici o treabă în alegerea „liderilor"?...
Este limpede de ce această „metodologie" a fost ţinută în sertar până în ultima clipă iar colegii de la "Gazeta Românească" au reuşit să pună mâna pe ea şi să o prezinte publicului interesat. Nu e de mirare că MAE a ţinut-o secretă pentru că ea denotă un diletantism de clasă şi o lipsă de responsabilitate majoră. Şi nu a fost făcută de nişte studenţi în vacanţă, ci de experţi din cadrul Ministerului de Externe.
"În urma unui proces de reflecţie derulat în cadrul MAE (...) a fost elaborat şi aprobat proiectul unei Metodologii care permite derularea unui calendar de acţiuni necesare în vederea convocării şi organizării..." Asemenea fraze de lemn, demne de "RAPORT la Congresul al XIII-lea al PCR", fac parte din scrisoarea semnată de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cel al diasporei, Bogdan Stanoevici, prin care această metodologie a fost trimisă spre examinare Parlamentului României.
Această propunere, care practic explică în ce fel trebuie aplicată legea 299/2007 care prevede organizarea Congresului, ţine loc de norme metodologice de aplicare a legii, ceea ce o face subiect de dezbatere parlamentară.
Dacă în dezbaterea parlamentară nu a ajuns, ar fi trebuit cel puţin pusă în dezbatere pentru cei interesaţi pe site-ul MAE; acolo unde se mimează "transparenţa decizională": se publică tot felul de proiecte, mai puţin cele care interesează într-adevăr românii din străinătate.
Scrisoarea semnată de cei doi miniştri a ajuns la destinaţie la începutul lunii iunie, cuprinzând şi un calendar foarte precis de operaţiuni. De exemplu, până în 15 septembrie 2014 ar fi trebuit să se încheie depunerea candidaturilor la consulate. Până în 30 septembrie, plicurile cu candidaturi (şi cu semnăturile susţinătorilor!) ar trebui să ajungă la MAE, unde se va reuni o Comisie de atribuire a mandatelor de delegaţi la Congres, probabil formată din aceleaşi persoane care au întocmit metodologia.
Din luna iunie, această metodologie zace la Parlament, membrii comisiei pentru românii din afara graniţelor s-au jurat zilele trecute că habar n-au avut de organizarea acestui Congres şi au cerut demisia ministrului, iar în lipsă de orice altă informaţie de aplicare a legii 299/2007, românii din diaspora se organizează singuri. În Italia, de exemplu, s-a format un comitet ad-hoc al comunităţii care se ocupă de alegerea delegaţilor la Congres, neştiind de existenţa acestei metodologii.
În scrisoarea trimisă către Camera Deputaţilor este specificată în premieră o chestiune foarte importantă: faptul că datorită emigraţiei masive din ultimii ani s-au mărit considerabil problemele cu care se confruntă românii din străinătate şi astfel "se impune necesitatea întăririi nivelului de AUTO-ORGANIZARE şi de creştere a capacităţii de FUNCŢIONARE INTERNĂ a comunităţilor, cu efecte benefice asupra relaţiilor acestora atât cu statul român cât şi cu statele gazdă."
Desemnarea candidaţilor
MAE mai precizează în scrisoare că desemnarea delegaţilor la Congres trebuie să respecte două principii democratice:
1. Principiul reprezentativităţii legitime – reprezentativitatea delegaţilor ca fi consacrată de legitimarea acestora prin LISTE DE SUSŢINĂTORI UNICI, membri ai comunităţii din spaţiile de reşedinţă ale delegaţilor.
2. Principiul proporţionalităţii consensuale – numărul mandatelor de delegaţi va fi repartizat PROPORŢIONAL CU DIMENSIUNILE COMUNITĂŢILOR, cu reprezentarea consensuală a unui număr cât mai larg de comunităţi disparate, urmărind astfel o distribuţie echitabilă a mandatelor."
Sunt descrise etapele:
I. Derularea procedurilor de comunicare publică a convocării Congresului - până la 30 iunie 2014;
II. Depunerea candidaturilor pentru obţinerea mandatelor de delegaţi – până la 30 septembrie 2014;
III. Atribuirea mandatelor de delegaţi şi transmiterea invitaţiilor la Congres – până la 31 octombrie 2014;
IV. Desfăşurarea Congresului – 29/30 noiembrie 2014.
plicuri
Urmează apoi metoda "plicul cel mai mare câştigă" de alegere a congresmanilor.
Articolul 5 este cel mai important: Candidaţii îşi vor depunde candidaturile în mod individual, în plic închis, la sediul misiunii diplomatice pe a cărei rază îşi au înregistrată reşedinţa. Ce conţin plicurile: copie după act de identitate, act de rezidenţă, cazier, LISTA DE SUSŢINĂTORI, declaraţie pe propria răspundere.
La articolul 6 se spune că plicurile sunt înregistate şi sigilate în prezenţa candidatului şi se va aplica ştampila misiunii. Plicurile pleacă apoi la Centrala MAE, unde se adună Comisia, se desigiliează plicurile, anulează plicurile nesigilate (asta e încă o cheie a operaţiunii), anulează semnăturile multiple (cu ce metodă?), ordonează candidaturile în funcţie de numărul de susţinători, pe fiecare zonă, şi ATRIBUIE MANDATELE.
Listele de susţinători sunt, de fapt, cheia: cuprind numele, seria şi numărul actului de rezidenţă şi semnătura fiecăruia. CINE ARE MAI MULTE SEMNĂTURI, CÂŞTIGĂ. Se mai enunţă şi faptul că fiecare membru al comunităţii poate susţine un singur candidat.
„Imposibil de verificat, dacă numărul semnăturilor este foarte mare. Dacă vine cineva cu 10.000 de semnături? Cine stă să verifice fiecare nume, să nu apară şi pe alte liste? Apoi nu se spune nimic despre momentul declanşării strângerii de semnături. Mai mult timp, mai multe semnături, în teorie. Practic, cei care au o agenţie de voiaj sau au lucrat cu publicul, sau filialele de partid cu mulţi înscrişi, au la dispoziţie mii, poate zeci de mii de nume, documente de identitate, semnături.
Având în vedere că semnăturile de susţinere devin voturi, se va declanşa o cursă pe viaţă şi pe moarte, iar domnii de la consulat, având în vedere că plicurile se sigilează în faţa lor, îi pot anunţa, în teorie, pe alergătorii pe care pariază ei câte semnături are concurenţa, să puna una în plus. Ca la licitaţia în plic. Cine are plicul mai mare, câştigă!" scriu colegii de la Gazeta românească.
Teoretic „candidaţii" mai au 15 zile de strâns semnăturile iar cele 224 de locuri câte au fost atribuite se vor ocupa de către reprezentanţii sau membri filialelor politice ale partidelor. De o manieră sau alta, de fapt, asta se vrea: un Congres al partidelor politice din Diaspora la Bucureşti! Şi iată şi de unde consensul!