vineri, 7 noiembrie 2014

Mâna lui Băsescu? Cui i-a folosit bulibășeala de la ambasade?!

 Plouă pe internet cu articole împotriva celor vinovați de „disfuncționalitățile” petrecute la secțiile de vot din străinătate. În primele ore, am fost și eu indignat de cele întâmplate și, firește, am dat vina pe autorități, adică pe guvern. Pe Ponta și ai lui. Și m-am întrebat și eu, ca toată lumea: incapacitate managerială sau manevră ticăloasă, ca să-i împiedice pe alegători să voteze toți!

A apărut pe TV și vinovatul principal: Titus Corlățean! Șeful ambasadorilor noștri, ai ambasadorilor care, unii dintre ei, nu au reușit să facă față situației în ziua votului! Nu au reușit sau nu au vrut?!... La ordinul cui nu au vrut?!...

Oricum am da-o, principalii vinovați și suspecți sunt ambasadorii și Biroul Electoral Central!

Mai întâi ambasadorii!... Spui ambasadori, spui ministerul de externe. Spui ministerul de externe, spui guvern! Spui guvern, spui Victor Ponta! Nu?!...

Pe Titus Corlățean se vede de la o poștă că numai șmecheria nu-l dă afară din casă! Nu prea arată a diversionist, a organizator de cacealmale! N-a știut deloc să se apere! Cu chiu, cu vai, a rostit la un moment dat, monosilabic, detaliul care pe mine, unul, m-a luminat și vreau acum să-i luminez și eu pe alții!...

A zis ministrul de externe, ingenuu, ezitant și, din păcate, fără simțul relevanței, al esențialului, că pe ambasadori nu-i numește ministrul de externe sau primul ministru, ci președintele Țării, domnilor! Toți ambasadorii noștri sunt persoane care au fost selecționate, pregătite și numite de președintele Băsescu. Asta am uitat cu toții! Și Corlățean însuși nu și-a dat seama că aici trebuie să bată, să insiste, să accentueze!

Cine ar putea crede că putea Băsescu să scape ocazia de a-și pune măcar la cele mai importante ambasade oamenii săi, copiii săi, colegii săi, tovarășii săi de diversiuni, dedați la matrapazlîcuri, la combinații înșelătoare, la lovituri cu șapte mante?!...

După cum se vede, am uitat că ambasadorii l-au făcut pe Băsescu președinte în 2009?!  Ei au fost asul din mânecă cu care Băsescu a punctat letal pentru bietul Geoană!... Un astfel de ambasador, cel de la Paris, după realegerea lui Băsescu a fost făcut imediat ministru, ca răsplată pentru frauda electorală pe care a gospodărit-o cu atâta iscusință! Deci nu Corlățean, ci câțiva ambasadori ar trebui să-și dea demisia. Care? Asta ar trebui să stabilească cineva mai informat decât subsemnatul!

...Alt vinovat, Biroul Electoral Central. Nu cred că și-a schimbat componența după 2012?!  Este același BEC care l-a ajutat pe Băsescu cât a putut la ultimul referendum! Au alcătuit niște liste de votanți umflate, de parcă România s-ar afla din 1990 până acum într-un progres demografic constant și consistent, de au mărit în felul acesta cifra lui 50% plus 1 din numărul alegătorilor!

Tenacitatea cu care în ziua votului președintele BEC-ului a înfruntat evidența și gravitatea scandalului provocat ne obligă să ne întrebăm cine este președintele BEC-ului? Pot să pariez că i se vor găsi, la un control sumar al antecedentelor, motive serioase ca să stea sluj, sub ascultare oarbă, față de actualul președinte!... Precum judecătorii din Curtea Constituțională și alți judecători, o puzderie de inamovibili plantați de Băsescu! Vor trece ani buni până când va dispărea amprenta malefică a Băsescului din viața noastră politică! Îi va supraviețui chiar!

Îl cunosc bine pe Traian Băsescu sub acest aspect: al abilității de a ocoli legea, de a manipula, de a imagina lovituri pe la spatele adversarului. Aduceți-vă aminte de apelul său, către alegători, să nu se prezinte la vot! Unic în istoria politică a planetei! De atunci îl cred în stare de orice!

Oricum, îi îndemn pe cei ce se vor îndoi de buna mea credință să aplice regula cea mai simplă din criminalistică, dar și din viață: cui folosește? Cui prodest? Cui îi folosește scandalul iscat în toată țara, nu numai în diaspora?!

Oricât de tolomac ar fi Ponta sau consilierii săi  – și nu duce lipsă de astfel de consilieri, nu le putea trece prin cap să facă o asemenea manevră prin care ar fi deturnat cel mult câteva mii de voturi! În procente, sub acel 0,1% obținut de bietul Funar! O nimica toată ar fi avut de câștigat de pe urma haosului creat, de pe urma „hoției”!
Dar de pierdut, ce mult aveau de pierdut și chiar au pierdut! Era imposibil să nu-și dea seama că o asemenea manevră este sinucigașă!...

De când lumea, suspect de crimă este cel care  a avut de tras cele mai mari foloase de pe urma producerii crimei!...

Fiecare dintre cititorii acestor rânduri să tragă concluziile sale! Eu v-am propus numai premizele! Sunt cumva incorecte?!...

***

...Cele de mai sus nu sunt o pledoarie pro Ponta! Am publicat pe site-ul meu zeci de texte anti-Ponta!

Ci sunt expresia neputinței mele de a asista neutru, indiferent, la escrocheriile politice ale unor pezevenghi! Băsescu este unul dintre politicienii, destul de mulți, pe care i-am dezavuat public cu toate argumentele necesare. O mai fac o dată! Am devenit dependent de minciunile lor!...

Am văzut și pe Net cum au reacționat o mulțime de oameni, tineri îndeosebi, cinstiți, onești, în mod vizibil incapabili de a imagina machiaverlîcurile lui Băsescu, individul uns cu toate alifiile care să-l facă cu neputință de a fi apucat, prins de ceafă și dat cu el de pământ! Îl cunosc foarte bine! Este din speța indivizilor – o mai spun o dată!, capabili de orice!

Nu vă lăsați prostiți! Nu-i faceți, prin credulitatea omului cinstit, nu-i faceți jocul atât de parșiv cu care v-a îmbrobodit de atâtea ori! Pentru ce s-a întâmplat la ambasade există un singur vinovat, a cărui minte stă numai la minciuni și diversiuni! E talentul său! Singura competență pe care o are!...

Închei cu o întrebare: de ce, când a candidat pentru Parlament, în 1990, 1992 și 1996, Băsescu nu a candidat niciodată la Constanța? Simplu: pentru că la Constanța îl cunoaște lumea câte parale face!...

Întâmplător, din Constanța sunt și eu!... Și cam știu despre ce vorbesc în cazul de față!


Ion Coja

6 noiembrie 2014


5 comentarii:

  1. Domnule profesor, din pacate mai sunt si tineri care stiu despre ce este vorba, stiu ca este o facatura, dar merg sa protesteze la ambasade sau la Ministerul de Externe pentru a castiga niste bani. Da, majoritatea tinerilor "protestanti" sunt platiti ca sa mearga la protest!

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule profesor toata aprecierea pentru analiza dumneavoastra .Colegii nostri,macar de ar avea vointa sa o citeasca. Va rog insa mai faceti o analiza despre necesitatea eforturilor noastre (financiare mai ales ) pentru a impanzi Europa cu sectii de votare ,campanii,spectacole,manipulari.etc Eu cred ca dumneavoastra ati fi in masura si credibil sa rupeti coada pisicii si pe aceasta directie .Cand solicit acest lucru am in vedere lozincile cu cei 3 milioane de oameni BUNI DE MUNCA plecati in afara granitelor care,vezi doamne ,trimit in tara milioane de euro (vai ce tara bogata avem ).Daca sunt 3 milioane ziceam si eu sa le asiguram sa voteze. Da ce sa vezi ,in 2009 au votat aproape 140 de mii iar acum 165 de mii adica 5%.Pai orice "neamt "face si el un calcul de eficienta.Ce parere aveti ? Gheorghe Stanciu,Bucuresti

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragi romani, mai lasati la o parte patimile politicianiste. Mai bine ati cugeta de ce un stat bogat( inca) are milioane de amarasteni.Ce ne trebuie sa traim bine? Bani, vor zice multi. Si e adevarat, ai bani, stai in fata. Dar degaba ai bani(ma refer la cei munciti nu fraudati prin jefuirea a zeci de mii de ha ale statului ) daca nu e ordine in tara, daca lucrurile sunt prost facute. Degeaba ai bani(castigati cinstit) daca peste tot in locul legii domnesc hotia si prostia.Si scriind acestea nu ma refer la un candidat anume ci la ceea ce lipseste romanilor acum. De aceea ar trebui ales acel candidat care ar fi capabil sa puna in aplicare cel putin ceea ce am scis mai sus? Dar care sa fie acela?

    RăspundețiȘtergere
  4. Dle PROFESOR. Va rog sa iesiti public cu un mesaj transant care va decide soarta alegerilor/ ROMANI iesiti in numar cat mai mare la vot si hotarati soarta acestei tari!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc ptr articol, ati scris ceea ce gandeam dar nu reuseam sa o exprim atat de clar.....deci merg la votare!

    RăspundețiȘtergere