joi, 25 iulie 2019

MEMORIALUL PATIMILOR ROMÂNEȘTI


În anul 2009 a fost lansată ideea construirii unui Memorial al Patimilor Românești fiind publicată pe site-ul ”MemorialRomanesc.org” pentru colectarea de semnături.
Pe data de 9 Iunie 2009, senatorul Titus Corlățean, șeful Comisiei de politică externă a Senatului a prezentat în plenul celor două camere ale Parlamentului, o declarație politică în care a susținut necesitatea construirii Memorialului Patimilor Românești pentru comemorarea românilor care au avut de pătimit ca urmare a atrocităților regimului comunist și a purificării etnice efectuate de sovietici prin genocid și prin deportări ale populației românești din teritoriile ocupate.
Totodată, senatorul a cerut guvernului României să aloce fondurile necesare acestei construcții. Și totuși, Ministrul Culturii din acea perioadă, dl. Theodor Paleologu, mi-a trimis o scrisoare prin care-și justifica refuzul prin lipsa fondurilor, deși Starețul Melchisedec al Mânăstirii Putna a oferit un teren adecvat acestui monument.
Zilele acestea, site-ul ”MemorialRomanesc.org” a fost vandalizat, dispărând și textul și întreaga listă de cca. 48000 de semnături.
Din fericire, mai există o copie a textului documentului respectiv, pe care-l public pe site-ul ”Diaspora și Reîntregirea” (https://mipopescu.wordpress.com/03-documente-cmr/12-anti-discriminare/memorial/).
La Conferința CMR-2019 care va avea loc în perioada 7-8 Septembrie la București, vom prelua inițiativa și sperăm ca societatea civică și clasa politică românească să o sprijine, pentru a determina guvernul să întreprindă demersurile necesare finalizării acestui proiect.
PRESEDINTELE CONSILIULUI MONDIAL ROMAN,
Mircea POPESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu