vineri, 27 februarie 2015

Unicitatea Românească

Deoarece în opinia mea, societatea românească trece printr-o gravă criză de identitate, am considerat necesar să prezint o schiță de concept care să incite la reflecții și discuții pentru realizare unei doctrine de renaștere a spiritului național la toate nivelurile societății românești.
******
26 Februarie 2015

1. Excepționalismul American
Prin anii ’20 a început să se contureze și să se fixeze în mentalul americanului, dar nu numai, a termenului “American exceptionalism”. Inițial acesta a fost introdus de scriitorul francez Alexis de Tocqueville încă din anii 1835-1840, în lucrarea “Democrația în America“.
Termenul a căpătat înțelesuri din ce în ce mai bogate, funcție de argumentele celor care au încercat să dezvolte conceptul.
În principiu, elementele definitorii ale acestui excepționalism se bazează pe istoria, marimea teritoriului, geografie, cultura și institutiile culturale aferente. Practic, excepționalismul american poate fi întrevăzut printre rândurile Declarația de Independență.
Subiectiv sau nu, se consideră că prin exemplul dezvoltării sale sociale, economice, tehnice și politice și prin implicarea sa activă și decisivă în ajutorarea altora, America este o națiune deosebită cu un rol special în destinul omenirii.
Nu voi intra în diversele interpretări și argumente ale adepților acestui concept, dar îndrăznesc să spun că “excepționalismul american” este, fără doar și poate, o formă de naționalism.
2. Postnaționalism
Și, tocmai de aceea, ideea conceptului “excepționalismului american” este contestată de adepții “postnaționalismului“, numit și “non-naționalism“.
În general, apărut pe fondul globalizării, postnaționalismul promovează ideea pierderii importanței națiunilor în favoarea importanței crescânde a entităților supranaționale și globale. Domeniile pe care le vizează ”postnaționalismul” sunt politic, economic, dar și cultural.
Practic, “postnaționalismul” și “naționalismul” sunt în antiteză.
3. Euroasianismul
În ultima perioadă de timp, ideologul Kremlinului, Alexandru Dughin, un adept al refacerii influenței și hegemoniei Rusiei, a reactivat și promovează într-un mod asiduu și agresiv, inclusiv în România, teoria ”Euroasianismului”, o deviație extrem de periculoasă a ”postanționalismului”.
Și cum, cele mai cunoscute entități supranaționale postbelice de factură ”postnaționalistă” sunt URSS și Uniunea Europeană, Dughin consideră posibilă refacerea influenței și hegemoniei Rusiei prin crearea ”Euro-Asiei”, bazată pe binomul asimetric Rusia-Europa de Vest având ca anexe Asia și zona Pacificului.
Acest spațiu global se va afla în relații de adversitate cu entitatea ”Atlantică”, formată din Statele Unite și continentele Sud și Nord American.
Desigur, ”Euro-Asia” gândită de Dughin, aflată sub conducerea/controlul Moscovei, va afecta în mod normal România și întreaga națiune românească, a cărei identitate se va dilua în cadrul noii entități globale.
Iar asediul efectuat de Alexandru Dughin asupra unor cercuri românești dovedește că Moscova consideră că societatea românească este o verigă slabă care poate fi ruptă ușor.
Concomitent, dincolo de Prut, presiunea Rusiei se manifestă la nivelul politicului și continuă prin subminarea elementelor identitare românești la nivel de societate.
4. Conceptul Unicității Românești
De aceea, pentru a rezista noilor încercări de lichidare a identității, este nevoie ca românii să capete conștiința UNICITĂȚII ROMÂNEȘTI atât la nivel de națiune cât și la nivel de entitate statală, cele două componente fiind indivizibile și exclusive.
Unicitatea nu înseamnă superioritate față de alte națiuni ci conștiința apartenenței unei națiuni care s-a putut coagula datorită unui loc aparte cultural, unui spațiu de formare și dezvoltare istoric unic.
Această națiune, tocmai prin unicitatea și coeziunea ei a putut să reziste invaziilor, ocupațiilor și a putut să se întărească până la definirea unei conștiințe naționale care s-a metamorfozat fizic într-un stat național.
Este remarcabil că în pofida unor țări înconjurătoare create prin invazie și colonizare, statul național român s-a constituit și s-a menținut ca o insulă distinctă și compactă de origine latină.
Prin acest caracter fundamental al latinității sale ancestrale națiunea română și-a dovedit continuitatea și dreptul istoric inalienabil de a-și defini și apăra caracteristica de stat național, unitar și unic.
Iar odată cu dezvoltarea sa istorică spre națiunea-stat s-a dezvoltat liantul națiunii bazat pe o tradiție și o cultură specifică comună în toate zonele de trăire românească.
România a ajuns într-un moment al Istoriei în care entitatea statală națională este știrbită.
După cum am spus, conceptul unicității românești are două componente indivizibile și exclusive: pe de o parte conștiința la nivel de națiune, iar pe de altă parte conștiința la nivel de entitate statală.
Dacă o componentă lipsește, atunci întreg conceptul rămâne golit de sens.
Fără recunoașterea spațiului nostru național unic și indivizibil înseamnă să ne dezicem de istorie, de națiunea unică, de statul unic.
Prin menținerea entității naționale românești știrbită, este negată componenta unicității românești la nivel de entitate statală și prin consecință întreg conceptul ”unicității românești” devine lipsit de logică.
Deci, ca o condiție sine-qua-non, atât la București cât și Chișinău, clasa politică trebuie să capete conștiința unicității românești la nivel de entitate statală pentru a fi capabilă să recunoască spațiul unic și indivizibil românesc.
Iată de ce, conștiința unicității românești la nivel de entitate statală este prioritară.
Și așa cum americanul de rând se simte mândru pentru ”excepționalismul american”, orice român ar trebui să ajungă prin educație să aibă conștiința Unicității Românești.
Odată ce a fost însușită ca parte a ființei naționale, românii își pot reevalua poziția în societățile din care fac parte, iar statul român poziția pe plan internațional și autoritatea de a-și susține interesele.
Astfel, românii din Basarabia vor putea, pe de o parte să-și afirme onoarea și mândria de a fi membrii unei națiuni unice care aparține unui spațiu național unic, iar pe de altă parte să reziste asaltului “postnaționalist” de tendință euro-asiatică îndreptat împotriva elementelor identitare românești.
******
În încheiere, îndrăznesc să fac un apel către cei interesați, să studieze această schiță de concept și, în cazul în care-i găsesc unele merite, să încerce să-l dezvolte până la nivelul unei doctrine solide, capabilă să provoace mutații la nivelul de gândire național-patriotică a românilor.
Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net
Completare din 01.03.2015:
Dupa cum am spus, conceptul "Unicitatea Romaneasca" (http://mipopescu.wordpress.com) este in faza de schita si constituie o provocare pe care am lansat-o pentru o dezbatere publica. Altfel va ramane litera moarta.
Doar prin participarea unor intelectuali, personalitati jurnalistice, ale lumii politice si formatori de opinie, prin interviuri, conferinte, articole se va mentine in atentia publicului, va creste si va ajunge la sufletul romanului.
Sunt totusi sceptic ca acest lucru se va intampla deoarece nimeni nu-i profet in tara lui. Daca ideea ar fi aparut in alta parte, in Franta, Patagonia, Tara de Foc, Rusia, etc, atunci subiectul ar fi fost pe buzele tuturor.
Oricum, intentionez sa dezvolt noi capitole si concepte deoarece, dupa cum observati, respectiva idee este primara, o schita inca neterminata.

De asemeni, voi insista pe simbolistica unui popor roman nascut crestin prin procesul crestinarii inceput de Apostolul Andrei in randul parintilor-stramosi, ca o deosebire fundamentala fata de popoarele din jurul nostru si chiar europene care s-au crestinat ulterior, cum ar fi ungurii anul 1000, rusii prin 914.

Legat de Dacism, care este atat de vehiculat, acesta va constitui unul dintre capitole, dar in sensul ca elementul Dac stabil care a asimilat cultura romana ca suprastructura, constituie o caracteristica a acestei "unicitati romanesti".
Iar latinitatea noastra este o dovada a rezilientei, a puterii de a rezista in fata tavalugului pe care l-au constituit migratiile sau invaziile temporare. Astfel, invadatorii au fost asimilati datorita unei culturi superioare a bastinasilor si s-au contopit in masa poporului nostru.

Si, desigur, voi incerca sa subliniez importanta deosebita a acestui concept pentru integrarea romaneasca a Basarabiei in Romania, practic pentru procesul de unificare national.

Proiectul imi va lua ceva timp pentruca ideile pe care le-am schitat doar pe hartie, trebuie aprofundate, revizuite si organizate.
In plus, am probleme neasteptate cu sanatatea si ma pregatesc sa ajung in luna Martie si in Romania unde am primit invitatii pentru a discuta subiectul.

Doresc sa multumesc redactorilor de la "Flacara TV & Film Chisinau" (http://flacaratv.md/sua-mircea-popescu-lanseaza-conceptul-unicitatea-romaneasca-romania-si-moldova-contra-expansiunii-euroasiatice.html) care prin mesajul transmis de Luminita Dumbraveanu, (jurnalista, scriitoare si cineasta) ma instiinteaza ca au preluat materialul si si-au transmis suportul lor.

Mircea Popescu
1 Martie 2015

P.S. Un Martisor drag tuturor mamelor, fiicelor, sotiilor si iubitelor noastre fara de care noi barbatii am fi incompleti. Si un Martisor la fel de drag prietenelor si colegelor care ne sunt suport si ajutor in viata de zi cu zi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu