Emigrantul

30 Octombrie 2015

Într-un pahar cu apă s-a iscat o furtună teribilă, emigranții români trebuie să poată vota electronic pentru vreo 4 deputați și 2 senatori, nu, nu din comunitățile lor, ci strict politici trimiși de la ”centru” pe calapodul Agamiță Dandanache. A, desigur și pentru președintele României.
Și politicienii opoziției s-au năpustit vitejește în lupta pentru susținerea acestei cauze marețe. În cele din urmă s-a bătut palma între opoziție și putere, s-a încropit o formă de lege fără fond și s-au ciocnit paharele de șampanie ale victoriei. Sigur că mai mârâie unii și alții, dar s-a făcut liniște pentru moment.

Dar ca întotdeauna, când la mijloc sunt ceva drepturi și pentru majoritatea românească, ungurii din UDMR s-au dovedit din nou cei mai înverșunați în a le respinge. Și este și greu să fie contracarați atâta timp cât nu au o opoziție parlamentara din partea societății civile a majorității românești. Că doar Constituția asta șchioapă asigură drepturi de reprezentare doar minorităților.

Ce nu s-a spus cu ocazia acestui circ politic, este faptul că este nevoie de o reformă profundă a întregului proces electoral și, implicit, de revizuirea Legii Electorale printr-o largă consultare între partidele parlamentare, extraparlamentare și societatea civilă. Și este normală o asemenea participare largă, deoarece este un act care afectează întreaga societate românească, nu doar interesele politicului.
Sigur, problema ar fi că atunci ar trebui umblat pe ici, pe colo și prin Constituție pentru ca drepturile suplimentare și discriminatorii în favoarea minorităților să fie extinse și la majoritate. Dar îi vedeți cumva pe UDMR-iști capabili să se vada egali în drepturi de reprezentare cu românii? Și atunci, ce să facă partidele care au nevoie de sprijinul politic al maghiarimii? Pur și simplu s-ar putea să înghită pe nerăsuflate gulașul unguresc. Tocmai de aceea este nevoie de vocea calificată a societății civile din țară și din diasporă.

Iar acum vine întrebarea esențială: „Cine sunt emigranții ăștia români, ce-i cu diaspora asta?”
De curând, am citit un articol în care este deplânsă situația românilor și basarabenilor care sunt nevoiți să ia drumul pribegiei din cauza condițiilor create de sistem, din cauza corupției și a lipsei de perspective. Se mai afirma că tinerii noștri vor fi primiți cu brațele deschise acolo unde se vor duce, datorită pregătirii lor superioare.
Ei bine, articolul pleacă din start de la o premiză greșită.
În primul rând, nimeni nu te așteaptă undeva în lumea largă, fie în Canada, fie în Statele Unite, fie în ce țară o fi cu brațele deschise. O afirm cu toata tăria ca emigrant în Statele Unite care am trecut prin toate fazele emigrantului, de la disperarea începutului până la liniștea pe care ți-o dă o stare financiară stabilă. Stabilă, nu extraordinară.
Pentru a ajunge la aceasta ultimă stare, am muncit din greu, pornind de la 12 ore pe zi 7 zile pe săptămână într-o muncă necalificată care s-ar traduce pe românește „băiat de prăvălie”. Și în toată această perioadă am facut și niște cursuri tehnice de seară într-un domeniu pe care-l stăpâneam doar pentru a avea o „patalama” obținută în America. Nu-mi este rușine de toată această etapă din viața mea, etapă care s-a consumat pe la vârsta de 46 de ani, vârstă la care mulți dintre compatrioții din țară se gândeau să iasă la pensie.
În România eram inginer, fost șef de departament (până am fost respins de „sectorul de partid” deoarece nu am fost membru de partid), am avut casa mea, poziția mea socială. De ce am plecat? O întâmplare a vieții așa cum întâmplări neprevăzute sunt în viața fiecăruia.

Vreau să spun că fără a da din coate, fără a strânge din dinți când ești la limita puterilor fizice și psihice, fără să-ți urmărești cu perseverență țelul, vei fi toată viața frustrat că altul are mai mult decât tine.
Crede cineva că în America, sau Germania, sau Canada nu există corupție rampantă, că nu există „bande politico-oligarhice” care să hotărască destinul popoarelor? Există și acolo, că doar nu s-au inventat în Basarabia, România, Rusia sau mai știu eu în ce țări abia ieșite la lumină.

Dar emigrantul se preocupă mai puțin de „dreptatea socială” a primitului unei părți cât mai mari din produsul social, preferând să lupte pentru a-și face singur viitorul și pentru a se ridica material și social. Pentru el, nu statul este sursa venitului, ci munca și perseveranța proprie.
Nici în America, nici în Anglia, nici în Canada, nici în Germania nu-l așteaptă cineva cu brațele deschise, nimeni nu-i oferă o slujba ci trebuie singur să înceapă de undeva pentru a ajunge unde vrea. Trebuie să-și dovedească lui însuși că poate să se ridice la un anume nivel trecând prin toate treptele scării sociale și astfel să dovedească și societății că este util, competitiv și performant.

Citesc pe forumurile românești dezgustul multora pentru emigranții români/basarabeni care îi spală la fund pe bătrânii străinilor sau că șterg pe jos lăturile din restaurante sau closete publice. De unde atâta aroganță când aceiași se plâng că nu pot să trăiască în țara lor la un nivel corespunzător? În țara lor, unde sunt în mediul lor cultural, în societatea lor, unde vorbesc limba lor, unde au casa lor, unde-și au părinții și prietenii!
Cum este posibil să se plângă dar în același timp să dea cu pietre în cei care pleacă într-o lume străină și după o muncă, considerată înjositoare de acești plângăcioși din țară, se ridică în picioare și își croiesc o viață demnă? Iar din agoniseala asta făcută cu sânge și sudoare îi ajută și pe „aristocrații” din țară care îi arătau disprețuitor cu degetul când emigranții erau jos spălând closete și bătrâni la fund.
Și nici când ajută nu sunt buni, ci sunt puși la colț că ei n-au rămas în țară să „îndure suferințele” cauzate de un regim corupt care nu oferă șanse celor „care merită”. Nu mai insist, îi las pe cititori să tragă ce concluzii doresc.

Vreau să spun că nu doar sistemul este greșit, acesta fiind un sistem care bâjbâie încă în căutarea unei stabilități sociale pe care doar tradiția, experiența și timpul o pot crea.

În primul rând, este greșită mentalitatea oamenilor, pe care doar adevăratele greutăți ale vieții o schimbă dintr-o mentalitate de asistat social și frustrat, într-o mentalitate de luptător, învingător și filantrop.

Și aici este deosebirea între emigranți și românii dintre granițe pe care formatori de opinie responsabili trebuie să o scoată în evidență, în loc să încurajeze lamentările sterile .

Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net