Haos american

14 Octombrie 2016

Trăind în America, privesc cu îngrijorare modificarea stabilității mediului social, mai ales în ultimele două legislaturi ale Administrației democrate.
Desigur, un rol imens în această stare de lucruri îl are și degringolada politică începută odată cu dezbaterile din preliminariile pentru desemnarea candidaților la președinție, dar mai ales în recenta perioadă a confruntărilor directe dintre doi candidați, unul cu o credibilitate extrem de scăzută, iar altul cu un discurs populist și care denotă lipsa experienței politice.
Din nefericire lupta aceasta se duce, cu foarte puține excepții, fără să atingă puncte esențiale ale vieții interne sau internaționale, în consecință fără să ofere soluții coerente.

1. Haosul Social

Problemele Americii sunt extrem de grave, cu adevărat. Trăiesc de un sfert de veac în mediul american ca cetățean al societății americane și am urmărit cu îngrijorare o degradare treptată a relațiilor din cadrul societății. Am avut colegi de serviciu și vecini latini, negri, evrei, vietnamezi, armeni. Oameni care și-au văzut de treburile lor, au conviețuit în bună înțelegere, au muncit și au respectat legile și modul civilizat de viață socială.

Treptat, prin implementarea tot mai în forță a nefericitei formule „affirmative action”, sau pe românește „măsuri compensatorii” pentru minorități și grupuri defavorizate, au început sa creasca presiunile și disensiunile sociale. Societatea americană a fost împinsă spre divizarea în grupuri și în minorități.
Simțind avantajele protecționiste ale ”affirmative action” au apărut sau s-au inventat tot felul de grupuri care mai de care mai ”defavorizate”.
Ofensa pentru orice vorbă, pentru orice părere interpretată imediat ca o atingere a „onoarei” sau ca o discriminare la adresa unei minorități, a unui grup social sau etnic a devenit piatra de temelie a corectitudinii politicii americane. Nu se mai acceptă critici chiar îndreptățite, nu se mai acceptă punctarea aspectelor negative sau a prezentării realităților dureroase ale grupurilor minoritare și mai ales entice fără a fi ostracizat.
Și atunci, pentru a fi acceptat ca politician, acesta trebuie în primul rând să adopte politica discursului corect. Încet, încet, „politically correctness” a devenit politica ascunderii adevărului sub masca ipocriziei și a falsității, atât în societate cât și în politică.

Iar aceasta politică progresistă, picurată zi de zi ca o otravă, a reușit să cuprindă mase tot mai largi, (auto)identificate ca fiind “discriminate”.
Și astfel, în comunitățile trăind până mai ieri în bună conviețuire, au început să apară sâmburii tensiunilor interetnice.

Ca semn de revoltă împotriva “discriminării” la care sunt supuși negri (împușcați de poliție), s-a ajuns până acolo încât, sportivi negri să desconsidere imnul national. Grav este că și copiii de școală ”nu se simt reprezentați” de text și le iau exemplul. S-a ajuns până acolo încât să fie cerută, de grupuri de presiune, renunțarea la intonarea imnului.

Iar de aici până la formarea unor grupuri „de apărare a demnității” nu-i decât un pas. Iar pasul poate fi acela de creare chiar a unor grupuri violente care-și vor aroga dreptul luării legii în mâinile proprii pentru pedepsirea celor care se exprimă altfel decât este „corect”. Deja un embrion pare a fi mișcarea ”Black Life Matters” care prin unele zone a lansat manifestații cu sloganuri împotriva poliției.
Practic, situația din Europa în care cartiere întregi sunt sub directul control al minorităților islamice și în care poliția nu mai poate interveni (Franța, Suedia) poate să se repete și în Statele Unite.

2. Haos politic

În lumea politica, cele doua partide mari grupate în jurul unor ideologii diametral opuse, democrații (liberal-progresiști) și republicanii(conservatori) au intrat într-un război care conduce la o divizare a Americii fără precedent.

Democrații extrem de bine organizați și uniți în atingerea scopurilor ideologice nu precupețesc niciun efort pentru înregimentarea mass-mediei de partea lor, prin aceasta câștigând lupta pe planul propagandei în rândul marei mase de americani.
Cu un discurs fluent foarte apreciat de tineretul ”mileniului” și de minorități politicienii democrați continuă să-și lărgească baza de susținători, inclusiv prin politica de admitere a grupurilor mari de imigranți.
Tocmai de aceea, partidul Democrat este perceput ca un apărător al minorităților și al diverselor grupuri ”discriminate”, deși această pretenție nu s-a manifestat decât prin vorbe.
De exemplu, situația negrilor americani nu numai că nu s-a îmbunătățit în perioada cât la Casa Alba a fost un președinte negru, dar statisticile arată că sărăcia și criminalitatea în rândul lor au crescut. Și ce dovadă mai bună poate fi oferită decât situația unor orașe ca Chicago sau Detroit, primul fiind orașul cu cel mai mare număr de negri uciși prin împușcare între ei, iar al doilea cu cea mai dramatică decădere economică și civică din Statele Unite.

În cazul Partidului Republican s-a deschis o falie adâncă intre AMATORISMUL și PROFESIONALISMUL politic.
Este vorba de nominalizarea POPULARĂ din partea alegătorilor republicani a candidaturii lui Donald Trump pentru funcția de președinte.
Establishmentul republican, deci latura PROFESIONISTĂ a partidului a fost nevoită să facă un pas înapoi, deși devenise conștient de șansele reduse ale lui Trump de a câștiga bătălia politică împotriva mașinei electorale democrate.
Donald Trump s-a poziționat ca un haiduc modern, promițănd să schimbe radical atât America cât și bazele partidului Republican. Lupta lui este o luptă cu toată lumea și tocmai de aceea este greu de a rezista unui război de uzură pe atâtea fronturi deschise, mai ales când nu are nici experiența necesară. Este dus de valul unei mulțimi de revoltați entuziaști, dar înarmați cu topoare care încearcă să căștige împotriva unor trupe bine antrenate, bine pregătite și bine echipate.

În amândouă taberele politice se consideră că Hillary Clinton este cel mai detestat politician desemnat vreodată în America pentru a ocupa scaunul prezidențial, dar mașinăria electorală democrată turează motoarele la maximum pentru a-i asigura victoria care poate aduce democraților a un posibil control asupra principalelor instituții ale Statului: Senatul (în care votul vicepresedintelui democrat inclină balanța în favoarea democraților ăn caz de egalitate), Curtea Supremă (prin nominalizarea unui judecător liberal pe un post liber), Justiția.

În fața acestei posibilități, „profesioniștii” establishmentului republican au decis să-l părăsească pe Donald Trump, candidatul „amator” popular, pentru a se concentra pe menținerea controlului asupra Camerei și Senatului.

Dar, victoria candidatei democrate poate însemna aducerea Americii în pragul unui haos intern civil în care presiunile minorităților existente, completate cu sutele de mii de imigranți propuși de Hillary Clinton să fie acceptați, vor da lovitura de grație stabilității sociale americane. Și odată cu aceasta și stabilității economice cu efecte asupra economiei globale.

3. Haos internațional

Așa cum politica externă ideologică a Secretarului de Stat, Hillary Clinton a creat un haos mondial care a avut urmări cu efecte nocive și asupra Europei, este foarte probabil ca aceeași politică să fie continuată și de Președintele Hillary Clinton.

Importanta relație cu Rusia se va duce tot în plan ideologic, mai ales că liberalismul-progresist al domnei Clinton, care a ghidat-o în toate acțiunile sale ca Secretar de Stat, se va izbi de naționalismul agresiv și expansionist al lui Putin. Iar lupta orgoliilor se va duce, probabil, pe frontul sirian, unde Administrația americană se află deja în defensivă, în timp ce diplomația rusă câștigă pe toate fronturile, inclusiv pe cel din Turcia, altă țară în care naționalismul se izbește de ideologia liberal-progresistă a unei Administrații democrate.
Practic, nu-i greu de prevăzut o nouă retragere, în pierdere, a Statele Unite din jocul diplomatic internațional.

Pe de altă parte, în discursul său destul de haotic, Donald Trump formulează dorința sa pentru o reducerea cât mai drastică a participării financiare a Americii la operațiunile NATO, concomitant cu o implicare mai mare și mai responsabilă a aliaților.
Au apărut opinii și se vehiculează tot mai insistent ideea că America s-ar putea retrage din NATO în cazul în care Donald Trump ar câștiga alegerile.
Desigur, este o gândire simplistă, deoarece NATO este o alianță politico-militară greu de distrus în pofida încercărilor Rusiei sau altor pescuitori europeni în ape tulburi

Dacă NATO nu mai există, cu ce alt organism de acest tip va fi înlocuit? Cu „Căștile Albastre”? Să fim serioși, s-a văzut eficiența lor în conflictele africane (Rwanda-Burundi, Darfur) unde milioane de oameni s-au căsăpit unii pe alții sub privirile impasibile ale acestor soldăței de jucărie trimiși de ONU.

Atunci, oare poate fi înlocuit NATO de o preconizată, dar improbabilă, armată UE? Când Europa trece printr-o criză de proporții pe plan economic și social-demografic care conduce la o instabilitate politică de anvergură și la o pierdere a încrederii într-o UE aflată în degringoladă, de unde să existe fonduri (uriașe) pentru clădirea unei asemenea armate? Și cu ce resurse umane. Sigur, poate Franța se gândește să-și dezvolte industria sa de armament, să asigure locuri de muncă pentru cetățenii săi prin obținerea de contracte de la UE. Dar până la urmă se ajunge la aceeași întrebare: ”Câte țări din UE sunt dispuse să plătească nota de plată către Franța?” Oare se va impune iar ”o cotă de solidaritate”?

Dacă cele prezentate se adeveresc, este foarte posibil ca să ne așteptâm la o perioadă de incertitudine asupra viitorului apropiat al omenirii prin înlocuirea “Pax Americana” cu “La Pax Rusa”.

Mircea Popescu
m.popescu@sbcglobal.net
Tel: 076-054-2833

https://mipopescu.wordpress.com