În
partea de răsărit a Europei meridionale, între Adriatică şi Marea
Neagră, trăieşte un adevărat mozaic de etnii, care dă acestor ţinuturi
un farmec şi un pitoresc aparte, inconfundabil. Alături de albanezi,
bulgari, croaţi, greci, maghiari, sârbi, slovaci, turci etc., aici
trăiesc şi românii, de departe neamul cel mai numeros din această parte a
Europei: peste 25.000.000 de suflete.
Aşezările româneşti se dispun într-o reţea neîntreruptă, continuă, acoperind practic întreg teritoriul dintre Nistru, Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Numeroşi sunt însă şi românii care locuiesc în afara acestui perimetru, alcătuind enclave româneşti izolate, unele mai mici, altele mai mari, cum ar fi, bunăoară, aromânii din Grecia, românii de pe Valea Timocului sau cei de dincolo de Nistru.
Aşadar, românii, aidoma altor neamuri din Europa, nu trăiesc toţi în statul care le poartă numele. Mulţi români trăiesc şi dincolo de frontierele naţionale, ale României, în statele învecinate. De asemenea, nu toţi cei ce trăiesc în România sunt de naţionalitate română. Destul de mulţi sunt cetăţenii din România care au altă naţionalitate, fiind deci maghiari, ţigani, saşi, evrei, lipoveni etc.
Trebuie însă precizat că numărul românilor care trăiesc ca minoritari în afara graniţelor româneşti, în ţările învecinate, este mult mai mare decât al minoritarilor etnici din România. Cel puţin dublu este numărul românilor…
Și precizarea cea mai importantă: acești români minoritari nu au migrat și nici nu s-au strămutat în țările unde trăiesc, ci sunt populație autohtonă, străveche.
Situaţia aceasta se întâlneşte ceva mai rar la alte popoare, la alte state din Europa! După știința noastră România este singurul stat european care găzduiește un număr de cetățeni minoritari mai mic decât numărul etnicilor români care trăiesc ca populație autohtonă în alte țări europene, învecinate!
Statisticile mai arată că românii care trăiesc în afara graniţelor româneşti alcătuiesc un grup etnic extrem de numeros: circa cinci milioane. Nici un alt popor european nu mai are înstrăinaţi în vecinătatea graniţelor sale de stat un număr aşa de mare de conaţionali.
În virtutea acestor date, ar fi în logica lucrurilor şi a practicii politice curente ca România şi opinia publică românească să promoveze o politică de revizuire a frontierelor sud-est europene, în scopul punerii lor de acord cu realităţile etnice.
România însă e departe de a duce o asemenea politică!… Motivele sunt mai multe, dar în principal se vădeşte ataşamentul dintotdeauna al României la ideea de pace, de bună vecinătate şi înţelegere între popoare.
Aşadar, între statele europene, România este printre cele mai îndreptăţite să ducă o politică revizionistă. Dacă însă România, deşi îndreptăţită, se abţine totuşi de la o politică revizionistă, atât de riscantă pentru pacea Europei, devine de-a dreptul absurd ca România să ajungă ea ţinta unor pretenţii teritoriale revizioniste. Absurditatea situației, dar și responsabilitatea pentru asemenea preocupări se împart în mod egal între cei ce formulează asemenea pretenţii şi cei care îi iau în serios.
Aşezările româneşti se dispun într-o reţea neîntreruptă, continuă, acoperind practic întreg teritoriul dintre Nistru, Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Numeroşi sunt însă şi românii care locuiesc în afara acestui perimetru, alcătuind enclave româneşti izolate, unele mai mici, altele mai mari, cum ar fi, bunăoară, aromânii din Grecia, românii de pe Valea Timocului sau cei de dincolo de Nistru.
Aşadar, românii, aidoma altor neamuri din Europa, nu trăiesc toţi în statul care le poartă numele. Mulţi români trăiesc şi dincolo de frontierele naţionale, ale României, în statele învecinate. De asemenea, nu toţi cei ce trăiesc în România sunt de naţionalitate română. Destul de mulţi sunt cetăţenii din România care au altă naţionalitate, fiind deci maghiari, ţigani, saşi, evrei, lipoveni etc.
Trebuie însă precizat că numărul românilor care trăiesc ca minoritari în afara graniţelor româneşti, în ţările învecinate, este mult mai mare decât al minoritarilor etnici din România. Cel puţin dublu este numărul românilor…
Și precizarea cea mai importantă: acești români minoritari nu au migrat și nici nu s-au strămutat în țările unde trăiesc, ci sunt populație autohtonă, străveche.
Situaţia aceasta se întâlneşte ceva mai rar la alte popoare, la alte state din Europa! După știința noastră România este singurul stat european care găzduiește un număr de cetățeni minoritari mai mic decât numărul etnicilor români care trăiesc ca populație autohtonă în alte țări europene, învecinate!
Statisticile mai arată că românii care trăiesc în afara graniţelor româneşti alcătuiesc un grup etnic extrem de numeros: circa cinci milioane. Nici un alt popor european nu mai are înstrăinaţi în vecinătatea graniţelor sale de stat un număr aşa de mare de conaţionali.
În virtutea acestor date, ar fi în logica lucrurilor şi a practicii politice curente ca România şi opinia publică românească să promoveze o politică de revizuire a frontierelor sud-est europene, în scopul punerii lor de acord cu realităţile etnice.
România însă e departe de a duce o asemenea politică!… Motivele sunt mai multe, dar în principal se vădeşte ataşamentul dintotdeauna al României la ideea de pace, de bună vecinătate şi înţelegere între popoare.
Aşadar, între statele europene, România este printre cele mai îndreptăţite să ducă o politică revizionistă. Dacă însă România, deşi îndreptăţită, se abţine totuşi de la o politică revizionistă, atât de riscantă pentru pacea Europei, devine de-a dreptul absurd ca România să ajungă ea ţinta unor pretenţii teritoriale revizioniste. Absurditatea situației, dar și responsabilitatea pentru asemenea preocupări se împart în mod egal între cei ce formulează asemenea pretenţii şi cei care îi iau în serios.
ION COJA
„Înfrângerea Franței în 1870-71 a fost cea mai traumatizantă înfrângere din istoria Franței!” Ce amestec a avut Budapesta ?
RăspundețiȘtergere29 aprilie 2017
de Ion Coja
Doctrină naţionalistă
0 comentarii
Edit
Într-un recent comentariu făcut de excelentul nostru colaborator care semnează SURENA, se spune că „Înfrângerea Franței în 1870-1871, poate cea mai traumatizanta înfrângere din istoria Franței, are mai multe cauze: militare, economice, politice etc.”
Când m-am documentat pentru cartea Transilvania Invincibile Argumentum am găsit următoarea informație:
Austria avea o înțelegere cu Franța să se ajute între ele dacă Germania / Prusia ar agresa-o pe una dintre ele. Când s-au tras sforile pentru instaurarea dualismului austro-ungar, Bismarck a avut un rol important, sprijinind interesele zănatece ale Budapestei. A avut și o înțelegere secretă cu liderii maghiari, cu Gyula Andrassy în mod deosebit, prin care s-a asigurat că Austria nu va interveni într-un eventual război dintre Prusia și Franța! Război pe care cancelarul prusac îl pregătea.
Cu alte cuvinte, Viena nu a sărit în ajutorul Parisului așa cum se angajase, iar acest act de trădare propriu zisă a fost săvârșit prin intrigile lui Andrassy în interiorul guvernului imperial de la Viena…
Nu mai țin minte la ce autor am găsit această informație pe care am și folosit-o în carte.
Dacă lucrurile chiar așa stau, e bine să subliniem cui se datorează înfrângerea Franței. Prusia a atacat Franța fiind asigurată că Austria nu va interveni. În felul acesta s-a plătit Andrassy pentru sprijinul dat de Bismarck la nașterea „compromisului” austro-ungar, mișcare politică sinucigașă pentru austrieci. Cu consecințe grave pentru stabilitatea politică a Europei!
Azi, când ungurii s-au decis să atace în mod oficial deciziile luate la Trianon și când își vor intensifica propaganda anti-românească pe la toate cancelariile din lume, măcar la Paris și pentru publicul francez este cazul să rememorăm cum au ajuns francezii să piardă războiul și să intre într-o epocă nouă a decadenței lor. Propun așadar să-i ajutăm pe francezi să-și cunoască istoria, să afle ce datorii de recunoștință au față de Budapesta.
Specialiști în intrigi și lovituri pe la spate, politicienii unguri încearcă azi din nou să facă istorie folosind minciuna și trădarea ca armă preferată în ultimii 500 de ani. De data aceasta, pentru viitorul cel mai apropiat, Ungaria umblă după sprijinul Moscovei. S-ar părea că deja contează pe acest sprijin. Ca și pe ajutorul dat de politicienii imbecili sau trădători care ne conduc după 1990.
Măcar sprijinul Franței să-l piardă! Sprijin pe care l-au avut de la Mitterand…
Ion Coja